“Every man gotta right to decide his own destiny, /And in this judgement there is no partiality. /So arm in arms, with arms, we’ll fight this little struggle, /’Cause that’s the only way we can overcome our little trouble.” Bob Marley – Zimbabwe

Avem libertatea de a decide asupra propriilor alegeri. Avem dreptul de a decide asupra propriilor alegeri. Insa, conformandu-ne intr-o ignoranta confortabila, devenim captivi, iar acest drept este deja de prisos.

Vorbesc despre ignoranta, deoarece am avut ocazia sa aud la ce se limiteaza cunostintele compatriotilor cand vine vorba de cultura rasta. Pana la urma, vorbim de alegeri. Pana la urma nu ma deranjeaza cunostintele limitate asupra acestui subiect, ci mai degraba prejudecatiile si mentalitatea. Daca prinzi trei fragmente din cateva melodii raggae nu cred ca esti inca indreptatit sa generalizezi si sa faci presupuneri superficiale referitoare la rastafarianism (iar cei care cunosc despre ce e vorba stiu la ce ma refer: la conceptia generala – rasta egal dreaduri plus iarba). Si multi raman cu aceasta viziune, refuzand sa creada ca dincolo de niste elemente aparente exista un puternic si solid substrat spiritual.

Treaba asta este ceva de genul – te uiti la reclame Milka si crezi ca vacile sunt mov. Te cufunzi in ignoranta si preferi sa ramai acolo, pentru ca realitatea ta este una confortabila si “calduta”. Iar daca realitatea in sine este un pic mai rece, deja nu te mai intereseaza.

Iar problema romanului si a societatii se pare ca este mentalitatea. A fost toata viata invatat sa “vada” intr-un anumit mod, iar cand i se ofera o alternativa se sperie si da inapoi, pentru ca aparent acea varianta este mai “rece”. Refuza sa isi largeasca orizonturile si automat respinge cu hotarare o anumita varianta, invocand motive care dau dovada de superficialitate si ignoranta.

Cea mai clara dovada de ignoranta si mai mult, ipocrizie, mi s-a parut viziunea cuiva asupra lui Bob Marley – cunostintele acelei persoane se rezumau la cantitatea de iarba pe care o fuma acesta si la numarul de specii de paduchi care s-au gasit in dreadurile lui. Poate fi acceptata o asemenea conceptie? Se accepta, pentru ca avem dreptul la libera exprimare. Insa este revoltator acest fapt. Sa reduci o asemenea personalitate vizionara la cateva elemente cu conotatii negative… Trist… Pentru ca unii ajung sa dobandeasca niste cunostinte si acolo spun stop. Poate daca si-ar depasi un pic propriile limite ar gasi niste valori extraordinare. Si totusi, daca te-si decis sa te limitezi, in niciun caz nu poti incepe sa judeci. Cum poti judeca o persoana fara a cunoaste valoarea sa ca om, ca artist, ca vizionar, ca profet?

Bob Marley, un om cu o inima imensa, a oferit iubire neconditionata tuturor celor apropiati lui, iubire materializata chiar. De indata ce a inceput sa dobandeasca beneficii financiare de pe urma muzicii a oferit un acoperis, un camin, familiei si prietenilor sai din copilarie, care inca mai duceau o viata mizera in mahalalele din Kingston.

Bob Marley si-a iubit aproapele si si-a dedicat viata oamenilor care ii iubeau muzica si ii impartaseau viziunea asupra vietii. Desi impuscat, a fugit din spital pentru a sustine un concert pe care putea foarte bine sa il amane pentru a nu dezamagi oamenii care il admirau.

Bob Marley a fost mai mult decat un artist. Nu a trait si nu a cantat pentru beneficiile materiale. A vrut mereu sa transmita si sa isi sustina ideile si viziunea in cuvinte revolutionare, deschizatoare de drumuri, nemuritoare. Si a reusit. Chiar concret. S-a intors din Marea Britanie pentru a sustine un concert in Jamaica in pragul izbucnirii unui razboi civil. In timpul concertului, a chemat pe scena liderii politici responsabili pentru disputa si i-a facut sa isi stranga mainile, incheind pace.

Bob Marley a crezut pana pe patul de moarte in pace, in unirea omenirii sub un singur Dumnezeu. Bob Marley a murit pentru credintele sale. Desi avea cancer, a refuzat interventiile chirurgicale care ar fi fost impotriva convingerilor sale religioase, preferand moartea decat sa isi incalce principiile atat de solid inradacinate.

Acestea sunt doar cateva aspecte din viata acestui om. Si chiar cu aceasta insignifianta cantitate de informatie privind viata sa, cuvintele sunt de prisos si valoarea sa este evidenta.

Ca oameni trebuie sa ne depasim conditia si sa invatam sa ne invingem anutite limite si prejudecati… pentru ca dincolo de astea exista enorm de multe de invatat, exista posibilitatea de a ne schimba vietile indoctrinate, exista optiunea unei noi alegeri: iubire, spiritualitate, pace, libertate, credinta.

Si noi portite ni se deschid poate chiar si daca ne oprim o clipa sa citim o banala biografie, un articol, sa ascultam cuvintele unui cantec…

E simplu, tine de alegeri.

“Every man gotta right to decide his own destiny”

Alte articole pe Jah Army:

Cand vine vorba despre cultura rastafariana , factorul esential este muzica. Este mijlocul prin care restafarienii reusesc sa transmita si sa-si faca cunoscute principiile si valorile. Si ne este accesibil. Orine vrea sa le cunoasca, sa isi deschida urechile si sa asculte atent la ce au de spus.

Si pe de alta parte, nu intotdeauna este necesar sa transmita ceva prin cuvinte, ci pur si simplu, prin muzica. Suntem fiinte umane capabile sa rationeze. Ne deschidem ochii, constientizam anumite valori, insa trebuie sa le trecem prin filtrul ratiunii noastre si sa le adaptam la lumea in care traim. Nu tot timpul suntem deschisi la noi invataturi. Uneori trebuie sa rationam si singuri si sa devenim mai constienti de ele. Si atunci nu mai ai nevoie de o voce care sa iti spuna ceva, ci ai nevoie de o stare meditativa in care sa iti auzi propriile ganduri. Poate ca unii prefera sa faca asta in liniste. Altii au nevoie de un factor care sa amplifice starea. Subiectivismul ma determina sa spun ca acel factor poate fi dub-ul – fara voce, poate doar fragmente din versuri, o muzica instumentala pe care usor te poti abandona propriilor ganduri, emotii, trairi.

Ma rog, dar bineinteles aici a intervenit subiectivismul. Sa revin insa cu partea obiectiva a articolului – originile si evolutia.

Dub-ul isi are originile in muzica raggae a anilor ‘60. De cele mai multe ori exista remixuri dub ale pieselor deja existente, din care s-a scos partea vocala. De exemplu, formatia The Abyssinians are un album roots “Satta Massagana”, si un album dub, “Declaration of Dub”, in care sunt remixuri dub ale pieselor de pe “Satta Massagana”.

Intr-o piesa dub ies in evidenta bass-ul si tobele, uneori fragmente din versuri, care se repeta, poate sunete gen tunete, fulgere, apa curgatoare, pasari cantand. Totusi, efectele care fac o piesa dub usor recognoscibila sunt ecoul si reverberatia. Cam atata despre caracteristicile principale.

In 1970, apare primul album raggae in totalitate instrumental. Este vorba despre “The Undertaker”, de Derrick Harriot, prelucrat de Errol Thompson. Initial, piesele dub erau cunoscute ca fiind variante raggae instrumentale. Abia in 1973, acest nou mod de a face muzica a capatat numele de DUB. Exista cerinte pe piata pentru acest gen nou aparut si asta determina o evolutie rapida a sa.

In acelasi an, apare primul album 100% dub, “Blackboard Jungle Dub”, de Lee “Scratch” Perry. Insa, inovatorul acestui gen apare abia peste 2 ani, in 1975 – King Tubby – sau cel putin asa este cunoscut oficial si international. Primele sale albume, aparute in acel an – “King Tubby Meets The Upsetter At The Grass Roots Of Dub” si “Surrounded By the Dreads at the National Arena” – i-au adus acestuia recunoasterea mondiala ca promotorul acestui gen.

Din 1980, noul centru al productiilor dub devine Marea Britanie, cei mai celebri exponenti fiind Mad Professor si Jah Shaka, iar in Jamaica isi face un nume The Scientist.

Din ’90 incoace in dub intra diverse alte influente: techno, jungle, dubstep, drum and bass, house, trip hop, muzica ambientala, etc. De altfel, acest gen a si influentat mult alte genuri, gen punk-rock.

Totusi, revenind la Jamaica (si poate un pic la subiectivismul meu)– dub-ul “traditional” ramane un mesaj fara cuvinte care iti ofera o portita de scapare din social in linistea propriilor ganduri.

Alte articole pe Jah Army: